și de acolo și se duce de se ascunde tocmai după lună. — Ei, Harap-Alb, așa-i că ai venit la vorbele mele, că deal cu deal se ajunge, dar încă om cu om? Și cum sta el în cumpene, să-l ia, să nu-l ia, calul se și scutură de trei ori, și îndată rămâne cu părul lins-prelins și tânăr ca un tretin, de nu era alt mânzoc mai frumos în toată herghelia. Ajunşi acolo, spânul este primit şi tratat cu tot respectul cuvenit moştenitorului tronului, iar Harap-Alb este trimis la grajduri. — Stăpânu-tău, ca stăpânu-tău; ce ți-a face el, asta-i deosebit de bașcă, zise împăratul, uitându-se chiorâș la dânșii. — Pe unde să se găsească, nepoate! Spune-mi, căci sunt gata să te slujesc. Cum n-or sta trebile baltă! Ce-mi pasă mie? Vine ea și turturica mai pe urmă, dar ce-ți e bună? Flămânzilă și Setilă ziseră atunci celorlalți: — Măi, mâncați voi întâi și beți cât veți putea, dar nu cumva să vă puneți mintea cu toată mâncarea și băutura, c-apoi al vostru e dracul! d-apoi pentru vrednicia lui mi l-a dat tata, căci altfel de ce l-aș fi luat cu mine. Dar acum îți cred. Harap-Alb constituie personajul eponim al basmului si reprezinta intruchiparea binelui, dar e un erou atipic de basm, deoarece e complet lipsit de insusiri supranaturale. Și de-a veni turturica mea înainte cu smicelele și apa, ia-ți nădejdea despre mine, căci nu merg, ferească Dumnezeu! Și apoi, pe vremile acelea, mai toate țările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunoscute și foarte încurcate și de aceea nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii ca în ziua de astăzi. Tu vină după mine, și, dacă-i ghici-o, ferice de tine a fi. Vorba ceea: Fiul craiului cel mai mic, făcându-se atunci roș cum îi gotca, iese afară în grădină și începe a plânge în inima sa, lovit fiind în adâncul sufletului de apăsătoarele cuvinte ale părintelui său. — Iacătă-oi, măi, colo, în vârful muntelui, după stânca ceea, zise Ochilă. Veselie mare între toți era, chiar și sărăcimea ospăta și bea! — Ia ascultați, măi! Desenul i s-a părut, de-a lungul timpului, un complement necesar în încercarea de revrăjire a lumii. Nu vezi că pe aici e mare lipsă de apă? Cei doi se căsătoresc şi împăratul Verde le dă binecuvântarea şi împărăţia totodată. Primul titlu al colecţiei Pasărea măiastră de basme româneşti ilustrate de artişti români, Povestea lui Harap Alb se desfăşoară în aproape 80 de pagini minunat ilustrate de Cristiana Radu şi reprezintă un cadou perfect pentru micii şi marii cititori de poveşti ilustrate. Și cum iese Sfânta Duminică afară, odată și pornește desculță prin rouă, de culege o poală de somnoroasă, pe care o fierbe la un loc cu o vadră de lapte dulce și cu una de miere și apoi ia mursa aceea și iute se duce de o toarnă în fântâna din Grădina Ursului, care fântână era plină cu apă până la gură. Setilă sorbea apa de prin bălți și iazuri, de se zbăteau peștii pe uscat și țipa șarpele în gura broaștei de secetă mare ce era pe acolo. Bu...nă treabă! Omul bun n-are noroc; asta-i știută; rogu-te, să nu-ți fie cu supărare, drumețule, dar fiindcă a venit vorba de-așa, îți spun, ca la un frate, că din cruda copilărie slujesc prin străini, și încaltea nu mi-ar fi ciudă, când n-aș vra să mă dau la treabă, căci cu munca m-am trezit. Cine ți-a vârât în cap și una ca aceasta, acela încă-i unul... Ori vorba ceea: Pesemne umbli după cai morți să le iei potcoavele. Păsări-Lăți-Lungilă se ia atunci după Harap-Alb și pornesc ei tusșase înainte. Hojma tolocănește pentru nimica toată, curat ca un nebun. Atunci turturica pornește. Fetele împăratului însă priveau la verișor... cum privește câinele la mâță, și le era drag ca sarea-n ochi: pentru că le spunea inima ce om fără de lege este Spânul. Și tot horhăind el când pe o cărare, când pe un drum părăsit, numai iaca ce iar îi iese Spânul înainte, îmbrăcat altfel și călare pe un cal frumos, și, prefăcându-și glasul, începe a căina pe fiul craiului, zicând: — Sărmane omule, rău drum ai apucat! — Despre aceasta nu mă plâng eu, tată, bine că mi l-ai dat; de unde-a fi, de unde n-a fi, dacă l-oi găsi, al meu să fie. Spânul, voind să piardă acum pe Harap-Alb cu orice preț, zise împăratului: — Doamne, moșule, de nu mi-a aduce sluga mea sălăți de aceste și din piatra seacă, mare lucru să fie! Cercați voi marea cu degetul, dar ia să vedem cum i-ți da de fund? Fiul craiului atunci încalecă, și calul, scuturându-se, mai arată-se o dată tânăr, cum îi plăcea craiului, apoi face o săritură înapoi și una înainte și se cam mai duc la împărăție, Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este. Acum cred că mă cunoști și de urât și de frumos, și de bătrân și de tânăr, și de slab și de puternic; de-aceea mă fac iar cum m-ai văzut în herghelie, și de-acum înainte sunt gata să te întovărășesc oriunde mi-i porunci, stăpâne. A treia oară este trimis s-o aducă pe fata împăratului Roş, cunoscută ca mare vrăjitoare. — Aici încă trebuie să fie un drac la mijloc, zise Gerilă, clătinând din cap. Parcă-i un boț, chilimboț boțit, în frunte cu un ochi, numai să nu fie de deochi! Și tocmai de asta mă bucur și eu, că de-abia m-oi mai încălzi oleacă bând sângele Domnului. Vorba ceea: "Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale". Fiul craiului îi și trage atunci cu frâul în cap, zicând: — Ghijoagă urâcioasă ce ești! Ieși numai oleacă să te văd încaltea, vrednic ești de comoara ce ți-o las, și apoi să mor cu plăcere, dragul meu! — Cum să mi se pară, dragul meu tovarăș? Destul acum, că ne-ai făcut capul călindar. Ba, ia acum cred eu frăține-meu, că așa urs oștirea întreagă este în stare să o zdrumice... Încă mă mir cum am scăpat cu viață; lehamite și de împărăție și de tot, că doar, slavă Domnului, am ce mânca la casa d-tale. Hainele despre care ți-am vorbit sunt vechi și ponosite, și armele ruginite, iară calul ai să-l poți alege punând în mijlocul hergheliei o tavà plină cu jăratic, și care dintre cai a veni la jăratic să mănânce, acela are să te ducă la împărăție și are să te scape din multe primejdii. — D-apoi de ce mi l-a dat tata de-acasă? Și, într-un buc, au și ales nisipul de-o parte și macul de altă parte; să fi dat mii de mii de lei, nu găseai fir de mac printre nisip sau fir de nisip printre mac. Craiul, auzind aceasta, parcă nu i-a prea venit la socoteală și, încrețind din sprâncene, a zis: — Hei, hei! Atunci fiul craiului descalecă, și tată-său, cuprinzându-l în brațe, îl sărută și-i zice: — Fătul meu, bun tovarăș ți-ai ales; de te-a învățat cineva, bine ți-a priit, iară de-ai făcut-o din capul tău, bun cap ai avut. La vro câteva zile după asta, împăratul făcu un ospăț foarte mare în cinstea nepotu-său, la care ospăț au fost poftiți cei mai străluciți oaspeți: împărați, crai, voievozi, căpitanii oștirilor, mai-marii orașelor și alte fețe cinstite. Mai merge el înainte prin codru cât merge, și, la o strâmtoare, numai iaca ce Spânul iar îi iese înainte, prefăcut în alte straie, și zice cu glas subțiratic și necunoscut: — Bună calea, drumețule! mor! Atunci feciorul craiului își ia cele trebuitoare, sărută mâna tătâne-său, primind carte de la dânsul către împăratul, zice rămas bun fraților săi și apoi încalecă și pornește cu bucurie spre împărăție. Și doar te-a împinge păcatul să clintești vreo piatră din locul său, iară mai ales acea mare din fruntea cerbului, c-apoi atâta ți-i leacul! Dar cum erau să iasă ele cu vorba înaintea tatălui lor? Și cum mergea el, numai iaca i se înfățișază o furnică zburătoare zicând: — Harap-Alb, fiindcă ești așa de bun, de ți-a fost milă de viața noastră, când treceam pe pod, și nu ne-ai stricat veselia, vreau să-ți fac și eu un bine: na-ți aripa asta, și când îi avea vrodată nevoie de mine, să dai foc aripei, și atunci eu împreună cu tot neamul meu avem să-ți venim în ajutor. Dar ia să lăsăm toate la o parte și, până la una-alta, hai să vedem ce-i de făcut cu cerbul, că Spânul te-a fi așteptând cu nerăbdare. Și fiul craiului, nemaiputând struni calul și neîndrăznind a mai merge înainte, se întoarnă rușinat înapoi la tatu-său. — Ia mai îngăduiți oleacă, măi, zise Ochilă, că doar nu v-au mas șoarecii în pântece. Atunci împăratul Verde a și început a face pregătire, ca pentru o fată de împărat, dând și poruncă să le iasă întru întâmpinare. De te-a împinge păcatul să mai vii o dată, vai de steaua ta are să fie! — Mătușă, știi ce? Atunci Harap-Alb și cu ai săi au început a strânge din umere, nepricepându-se ce-i de făcut. Harap-Alb, văzându-se pus în încurcală, nu mai știa ce să facă și încotro să-o dea ca să nu greșească tocmai acum, la ducă. Chiar acum aș putea să te omor, în voia cea bună, dar mi-i milă de tinerețile tale... Dacă vrei să mai vezi soarele cu ochii și să mai calci pe iarbă verde, atunci jură-mi-te pe ascuțișul paloșului tău că mi-i da ascultare și supunere întru toate, chiar și-n foc de ți-aș zice să te arunci. Măcar tu să fii acela, ce ai zice, când ți-a strica cineva somnul? Cei doi străbat o bucată de drum, după care spânul, prin vicleşug, îl convinge pe fiul craiului să coboare într-o fântână ca să se răcorească. Mai știi păcatul, poate să-ți iasă înainte vreun iepure, ceva... și popâc! Și zicând aceste, pune tarnița pe cal, anină armele la oblânc, își ia merinde și bani de ajuns, schimburi în desagi și o ploscă plină cu apă. Nici tu sat, nici tu târg, nici tu nimica. Atunci calul fiului de crai începe a sări în două picioare, forăind, și cât pe ce să izbească pe stăpânu-său. Acuși vă târnâiesc prin casă, pe rudă pe sămânță; încaltea să nu se aleagă nimica nici de somnul meu, dar nici de al vostru.